Oligopol si dumping in piata de audit

Statistici neplacute

Un studiu asupra pietei de audit in Marea Britanie arata ca 99 din top 100 (respectiv 240 din top 250) companii listate sint auditate de cele « patru mari » firme de audit. http://www.economist.com/blogs/schumpeter/2011/05/britains_auditing_oligopoly

In 2011, Camera Lorzilor din Parlamentul Marii Britanii a studiat, printr-o comisie economica, dominatia celor patru mari firme de audit iar concluziile au generat demararea in iulie 2011 a unei investigatii a Consiliului Concurentei din aceasta tara.

http://www.telegraph.co.uk/finance/newsbysector/banksandfinance/8671184/Big-Four-accountancy-firms-furious-at-prospect-of-competition-probe.html

In Romania cifrele nu sint diferite, cei patru mari acoperind 86-90% ca de altfel in majoritatea tarilor europene.

http://moneyexpress.money.ro/articol_9813/big_four_ro___topul_firmelor_de_consultanta.html

Practici neconcurentiale

Comisia Europeana isi pune problema concentrarii extreme a pietei de audit prin prisma riscului daca una din firme ar colapsa, asa cum s-a prabusit Arthur Andersen in 2002. In presa, opiniile razbat mai degraba inspre culpa firmelor de audit in problema prabusirilor bursiere, in conditiile in care ele auditeaza practic toate firmele listate.

Mai aproape de interesul nostru mi se pare insa alt aspect: firmele care nu fac parte din Big Four suferă din pricină că marile companii nu le recunosc capacitățile. Se pare că există chiar exemple de clauze contractuale „numai Big Four”, impuse uneori companiilor de către instituții financiare, în chip de condiție de acordare a unui împrumut.

Firma noastra se confrunta anual cu practicile auditorilor principali ai multinationalelor, care incearca mereu sa negocieze “la pachet” la Head Office pentru a prelua auditul tuturor filialelor. Desi noi, ca auditori de filiale, raportam interoffice exact conform cerintelor acestora, exact la termenele solicitate si lucram la nivelul calitativ cerut de acestia, si la preturi mult mai mici, uneori auditorii principali reusesc si preiau auditul local. Este probabil istoria multora din colegii nostri auditori de talie medie.

Tinem legatura cu clientii si ni se povesteste cum firmele prestigioase de audit trimit juniori, au cerinte exacerbate, ofera suport mult mai restrins sau deloc, sufoca departamentul contabil cind vin, totul pentru un pret mult mai mare…

Trebuie sa spun pe de alta parte, ca din punct de vedere al interesului public, mult mai daunatoare este practica auditorilor de talie mica, aceia care vin cu preturi de dumping la licitatiile de audit al proiectelor finantate prin fonduril europene. Cum unicul criteriu este pretul cel mai mic, aceste firme cistiga licitatiile, iar ceea ce urmeaza este un scenariu grotesc pentru profesie : audit schematizat, cu bifarea unui chestionar si obtinerea unui dosar de copii, adesea de la distanta, cu emiterea fara discernamint a opiniei, care nu isi indeplineste scopul de a reprezenta un ghid pentru eligibilitatea cheltuielilor si adecvarea documentatiei si mai ales pentru descurajarea fraudei. Iar frauda, odata identificata, sa zicem, de Curtea Europeana a Auditorilor sau de OLAF, genereaza rambursarea neconditionata a finantarilor, inghetarea de finantari, si imputarea catre auditori a neeligibilitatilor. Un risc la care practicantii de dumping ar trebui sa se gindeasca mai bine.

Si la auditurile statutare, concurenta pe palierul preturilor mici nu poate decit sa produca noncalitate. Cum poti parcurge toate etapele necesare unui audit adevarat, daca te vinzi pe doi lei ?  Cum sa impui respectul multinationalelor, daca nu esti un auditor la fel de meserias ca aceia cu care ei s-au obisnuit in Vest ?

Concurenta de dumping pe palierul de jos, accentueaza stratificarea in piata de audit. Preturi mici si noncalitate pe palierul de jos, preturi mari si oligopol pe palierul de sus. Arata ca o societate bolnava impartita intre bogati si saraci…

Antidumping

Cum poti sustine pozitia auditorului in piata drept un corp profesional de elita, platit ca atare ? Este secretul pe care si-au bazat cresterea in timp firmele care prin fuziuni au ajuns sa reprezinte cei « patru mari ». Am fost unul dintre ei, si stiu : atrag tineri dinamici si perseverenti, pompeaza cunostinte in ei, muncesc intr-un ritm infernal, filtreaza mereu, an de an, generatiile, si sint dedicati excelentei in profesie.

Pe fond, daca profesia auditorilor devine o organizatie de masa, in mod inerent preturile vor scadea tot mai mult iar calitatea serviciului nu are cum sa se consolideze.

Unii viseaza la preturi minimale. Nu reprezinta o solutie. CECCARul, cu ghidul sau orientativ privind compunerea pretului la serviciile de expertiza, se lupta cu Consiliul Concurentei pe seama unei amenzi care bate milionul de Euro, desi stie toata lumea ca in profesia contabila, in realitate preturile sint praf, si nu exista nici un fel de impunere a vreunui pret minimal de catre CECCAR..

O directie ar putea fi mai atenta filtrare a accesului la profesie. Probabil nimeni nu va mai reusi performanta corpului notarilor, unde trebuie sa moara unul ca sa isi faca loc altul, iar preturile in consecinta sint halucinante. Dar nici stabilirea accesului la profesie pe baza de masterat la fara frecventa nu e in regula. Am trecut toti prin facultati si stim cit de multe stie un absolvent, fie el si de masterat.

Sint de parere ca accesul la profesia de auditor trebuie sa se bazeze pe un numar maximal anual, coroborat cu criterii de examinare si un solid si autentic stagiat.

Mai exista si masuri asupra cererii serviciilor de audit, nu doar asupra ofertei de asemenea servicii. In toata lumea, cu ocazia crizei financiare, am putut observa cum statele s-au inghesuit sa salveze bancile.

Am observat situatia amuzanta in care, la un miting de protest al somerilor in capitalista Marea Britanie, se striga : de ce sa salveze statul pe bogatasii de bancheri ? Eu cind mi-am pierdut locul de munca, pe mine de ce nu m-a ajutat statul ?

Intr-adevar, bancheri lacomi si umflati de bonusuri, s-au jucat ani de zile cu banii deponentilor si au finantat activitati dubioase, pe dobinzi cu atit mai mari cu cit mai dubioase erau situatiile financiare ale firmelor. Mi se pare ca statul ar trebui sa impuna bancilor includerea in grilele de analize de risc, in mod explicit, a obligatiei de auditare a situatiilor financiare ale firmelor, peste un anumit prag de finantare, si stabilirea unei prime de risc pentru firmele neauditate. De asemenea, ar fi extrem de interesanta transparentizarea de catre BNR, a unei statistici pe banci, a procentului de finantari bancare catre firme care au situatiile financiare auditate.

Antioligopol

Daca privim concentrarea veniturilor din audit, nu lipsesc contractele pe bani adevarati. Pe palierul acesta lucreaza oligopolul celor « patru mari ».

Oligopolul era justificat in anii 90, cind aveam hiperinflatie, cind contabilitatea romaneasca era departe de sistemele internationale, cind auditul cu sofisticarile sale era o mare noutate pentru expertii contabili, cind navaleau multinationalele si nu aveau alta solutie  decit marile cabinete de audit. Dar acum lucrurile s-au schimbat. Nu numai marile cabinete se pricep la pachete de raportare consolidata IFRS.

Comisia Europeana a inceput in 2010 demersuri, printr-o Carte Verde, pentru masuri interesante in piata de audit. http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/docs/2010/audit/green_paper_audit_ro.pdf

La capitolul 5, care adreseaza oligopolul din piata, se propun masuri printre care:

  • Introducerea obligativitatii auditului prin consortii care sa includa si auditori mai mici
  • Obligativitatea rotatiei auditorilor si noi licitatii
  • Abordarea mitului « Big Four sint cei mai buni »
  • Crearea unei certificări europene în materie de audit, care să recunoască formal capacitatea unei firme de a audita companiile cotate importante

Mi se pare interesanta dezvoltarea retelelor de firme independente. O retea de independenti este aceea care pune in comun un mod de lucru unitar, care sa functioneze la auditarea unor entitati multilocatie, sa asigure un nivel calitativ al serviciului, si sa gaseasca o solutie valabila pentru impartirea muncii, riscurilor si beneficiilor dintr-o misiune comuna, ca si evitarea scurgerii de metodologie in afara retelei.

Exista deja asemenea retele internationale, unele deja implantate si in Romania. Provocarea, ca romani, este sa merite costul afilierii (redeventa procentuala pe cifra de afaceri) cu beneficiile ei (obtinerea de contracte prin retea).

In definitiv, cea mai buna lupta impotriva oligopolului este dezvoltarea de noi intrati care sa aibe capacitati transnationale similare pentru a deservi multinationalele. Tine de fiecare firma medie de audit sa caute solutii pentru coagularea unor forme de asociere limitata, pentru a accede in marea liga a auditorilor transnationali.

Controller, auditor intern, cenzor

“Who controls the controller?” – era gluma favorita pe vremea cind eram controller la o societate elvetiana. Intr-adevar, societatea a fost si va fi mereu obsedata de control.

In primul rind, profesia de contabil acopera in cea mai mare parte din organizatii, rolul de generator de rapoarte. Daca in cele mai multe organizatii pur romanesti aceasta solutie cu rezultate mediocre este suficienta, in multinationale profesia de controller este la cu totul alt nivel.

Statul a fost primul care, din cele mai vechi timpuri, si-a impus forma de control prin perceptorii fiscali. Felul in care controalele de la felurite organe (fiscale, mediu, munca, vamale, sanitare, etc) au exacerbat, si formele represive pe care le au la indemina, reprezinta o alta discutie.

Intelesul istoric al controlorului financiar constructiv provine din anii comunismului cind exista asa-numitul CFI, control financiar intern. Pentru ca vorbim de o profesie care opera in principal cu o stampila ce se aplica pe unele facturi, si a cazut in desuetudine acum mai bine de 20 de ani, inainte de era calculatoarelor, a dinamismului si a globalizarii, nu se merita sa analizam ce facea CFI.

In mediul expertilor contabili, in voga in anii 70-90, s-a promovat cenzorul. Cenzorul era (si mai este) de regula un expert contabil, cu atributii sumare in verificarea modului de intocmire a bilantului, pe care il insotea cu un raport descriptiv pe care nu era tinut sa-l documenteze. Interventia lui era sporadica, in preajma intocmirii de bilant, si rolul sau teoretic, de a veghea la respectarea legalitatii contabile, era destul de formal de vreme ce raportul sau prezentat in AGA era invariabil inutil si descriptiv cum ca rezultatul a crescut cu x% iar stocurile au scazut cu y%. Valoarea sa practica reala, de consilier contabil si fiscal, este in esenta destul de indepartata de ceea ce se vrea a fi controllerul in vremurile noastre.

Forma de control constructiv care s-a impus in mod traditional in piata capitalista este auditul extern. Forta motrice a fost initial interesul finantatorilor (banci, actionari), iar profesia si metodologia auditului extern s-a dezvoltat ulterior in sensul adaugarii de valoare pentru interesul public in general si pentru interesul managementului in special, prin feluritele optimizari recomandate. Totusi, independenta impusa de natura profesiei, limiteaza rolul pe care auditorul l-ar putea avea in controlul si optimizarea mersului de zi cu zi al firmei.

In mediul auditorilor se promoveaza, cu un destul de redus succes, conceptul de auditor intern. Exista prevederi legale care impun functia de auditor intern, cu mai multa forta in institutiile financiare, cu aproape inexistenta forta in celelalte organizatii. Rolul acestuia, de a veghea la aderarea la politici si proceduri, este justificat in SA-uri care sint organizatii mai atasate de formalismul procedurilor din cauza actionariatului difuz. Tocmai de aceea in practica, in SRL-uri nu avem auditor intern, iar in majoritatea SA-urilor, auditorul intern exista dar nu intelege nici macar el daca controleaza sau este controlat de management. O fi altfel in tarile asezate pe baze mai sanatoase ca a noastra; deocamdata la noi, nu este suficient consolidata nici pozitia auditorului extern, a carui necesitate este mai stringent impusa de piata.

Exista in ultimul timp consultanti financiari care ofera servicii externe la intocmirea unui business plan, implementatori care adapteaza prin programele contabile sisteme ce pot gestiona bugete, cashflowuri si raportari configurate, pe care managerul financiar le utilizeaza. Aceasta solutie sufera de doua mari inadecvari: consultantul este extern, nu are o prezenta continua si contact profund cu organizatia, si ca atare nu surprinde fineturile si nu poate raspunde la nevoile continue ale fluxului de informatii; iar managerul financiar cu greu se poate controla pe sine. Controllerul este trebuie sa cumuleze independenta si obiectivitatea celui neimplicat in decizie si management, cu prezenta continua in firma.

Vrind-nevrind, practica a impus profesia de controller, in ciuda lipsei prevederilor legale. In intelesul modern, promovat mai ales de organizatiile de cultura germana si anglosaxona, controllerul este o persoana cu certe abilitati informatice si de procesare de date, cu o intelegere a principiilor contabilitatii (fara a avea neaparat o experienta de contabil clasic), terminologiei internationale si a rapoartelor cerute de sistemele contabile si manageriale internationale.

Aria controllerului in general acopera zonele :

  • Raportari financiare – De regula, situatiile financiare sint intocmite de directorul economic / sef contabil / director financiar. Controllerul abordeaza de obicei raportarile externe ce pot fi de tip : bilant si cont de profit si pierderi, cashflow, rapoarte pentru consolidare, in sisteme straine (IFRS, HGB, USGAAP) ce includ si retratari de la contabilitatea statutara
  • Bugete  – planificare, executie bugetara, analiza abaterilor
  • Raportari manageriale –  rapoarte pe centre de cost, rapoarte de costuri planificate si realizate pe produs, raporte operative pe indicatori (volum, randamente, rotatii, vechimi, marje)
  • Fezabilitate si dezvoltare – analiza oportunitatii unor investitii, organizarea documentatiei pentru creditare, analiza unor optimizari, reorganizari, restructurari, fuziuni, simulari de scenarii, break even, implementari de sisteme
  • Rapoarte specifice – analiza unor exceptii, subiecte particulare, cercetari de tip aderarea la proceduri si analiza abaterilor de la ele (cam ce realizeaza si auditorul intern).

O provocare cu care se confrunta controllerul este discrepanta intre pregatirea teoretica furnizata de universitati si realitatea cerintelor si situatiei concrete din firme. Practic fiecare multinationala si-a dezvoltat anumite structuri si modele in raportare, iar provocarile pe linia culegerii si procesarii datelor sint particulare fiecarei organizatii si fiecarui sistem informatic.

In mod ciudat, lipsesc carti serioase despre controlling, iar daca se regasesc unele aspecte ale activitatii controllerului in carti, acestea se pastreaza la un nivel teoretic si deci superficial.

Incercam sa oferim, in baza experientei acumulate la multinationale, in calitate de auditor si controller, un curs substantial pentru controlleri, care contine tehnici si modele concrete pentru principalele atributii ale controllerului, mergind pina la culegerea, procesarea si automatizarea datelor.